HomeAl Treilea Simultan de Go
= 11 februarie 2012 =

simultanFoto

O participare mai restrinsa decit la precedentul simultan similar, răceala, gripa, gerul i-a oprit acasă pe mai mulți posibili participanți. În paralel s-au jucat și partide din campionat. La simultanul de peste 2 săptămîni, pe data de 25 februarie 2012, partidele de campionat vor fi programate după 17.00, acordînd prioritate simultanului, căruia îi vor fi rezervate, în exclusivitate, 2 ore, între 15.00 și 17.00.

La ora 15.00 în fața lui Liviu Oprișan s-au așezat Gabriel Ștefănescu, Silviu, Larisa și Viorel Bogea. În finalul partidei cu Gabi, prima încheiată, Liviu avea un avans mai mare de 30 de puncte. Însă la completarea punctelor neutre, grăbit de organizator să elibereze masa, din neatenție, Liviu i-a dat prilej lui Gabi să-i captureze un grup mare, salvîndu-și unul propriu. Silviu Tarța, deși în campionat se află pe primul loc, dovedind că a depășit nivelul de 13 kyu, a pierdut în simultan. Larisa s-a bazat pe un calcul complicat, lucru dezavantajos într-un simultan, cîștigînd cu cca 20 de puncte. Viorel a avut un joc viguros și simplu, apreciat în mod deosebit de Liviu Oprișan.

Mihai Liță a început simultanul la ora 17.00. Și de această dată a stabilit un handicap care să dea mai multe șanse învățăceilor de a cîștiga, ceea ce s-a și întîmplat, spre satisfacția tuturor. Am observat și de această dată tendința Larisei de a complica calculul: se pare că acest lucru îi oferă o satisfacție nouă. Nikita s-a străduit și el în lupta din Chuban, forțînd o scară care nu mergea pentru ca astfel să pună un grup advers în damezumari, prin această manevră reușind să-și salveze un grup de invazie destul de mare.

Ca observație generală, toți jucătorii de nivel kyu participanți la evenimentele din ultimele 2 luni au dovedit un nivel de joc superior rangului lor din EGD, toți excelînd în calcul. Acest lucru dovedește muncă personală intensă, constînd în rezolvarea de probleme, dar au rămas pe loc în ceea ce privește concepția generală de joc, deficit datorat lipsei unor jucători puternici care să vină la club și de la care să învețe o nouă atitudine, o nouă abordare a artei goului.

 

 

Participanți

Legendă: R: Rang ; H: Handicap ; + cîștigător ; – învins
nume
R
H
club
 Liviu Oprișan 4d
SC361
+1 Gabriel Ștefănescu 7k
5
CSRB
–2 Silviu Tarța 13k
8
CSRB
+3 Larisa Popescu 3k
3
CSRB
+4 Viorel Bogea 6k
4
CSRB
     
 
Mihai Liță 2d
GoVest
+1 Fedul Nikita 5k
4
GoVest
+2 Larisa Popescu 3k
2
CSRB
+3 Alexandru Filippi 5k
4
CSRB