HomeMihai Nenoiu

Numele meu este Mihai Nenoiu și sunt unul din jucătorii pasionați de Go.

Povestea mea despre Go este simplă. A început prin anul 1985 când am cumpărat dintr-o librărie un joc cu piese din carton și am încercat să-i deslușesc regulile din instrucțiunile sumare care erau în interior. A fost un joc pe care îl așteptam, într-un fel. M-a fascinat chiar de la început, probabil ca pe cei mai mulți dintre jucători.
Multe din nelămuriri au fost risipite de cartea “Inițiere în Go” a d-lui Gh. Păun, din care am înțeles mai clar cum trebuie să joc. Acesta a fost începutul, dar nu și timpul, pentru că a urmat o pauză foarte lungă.
După ceva ani, trecând în noul mileniu, am descoperit că există servere de Go pe net și am reînceput să joc ocazional, bucuros că pot găsi oricând parteneri.
Treptat, am început să percep filozofia și arta din “spatele” jocului, fapt care m-a facut să îmi placă și mai mult.

De câțiva ani m-am mutat cu familia în Bacău, iar acolo am început, pe cont propriu și cu sprijin logistic de la CSRB, să mă ocup de formarea unui club de Go, dorind să contribui în acest fel la promovarea jocului și la creșterea comunității.
Prima locație a fost, pe timpul verii 2011, în parcul Cancicov, unde împarțeam fluturași, informații despre Go și încercam să atrag pe oricine se arăta interesat.
Din iunie 2012 am început să pregatesc elevi la Clubul Sportiv Școlar Bacău, unde suntem găzduiți datorită lui Iulică Dragomir și la recomandarea d-lui Eugen Suran, secretarul FRGo.
Din luna august 2012 putem juca Go oricand în „Cafeneaua Mind” și tot acolo putem organiza competiții.

Așa că îi îndemn pe cei care au prieteni în zonă să îi îndrume spre Clubul de Go.
Și, dacă treceți prin Bacău, veniți la un goban în „Cafeneaua Mind”.
Vă așteptăm.

Informații despre activitatea clubului pot fi gasite pe site-ul Clubului


„Concursul Debutanților” : Foto 1 Foto 2
Trofeul Open „Mind” : Foto

 

The Korean Style

Clubul de GO Bacau - program

1. pentru elevi in fiecare vineri de la ora 13:00
str. Oituz, nr.15, et.3 - in sediul Clubului Sportiv Școlar Bacău

2. pentru seniori program zilnic în
Cafeneau "The Mind"
în fiecare marți la ora 18:00

instructori: Mihai Nenoiu și Lucian Orboiu

Cei care locuiesc în Bacău (și mari, și mici), și doresc să cunoască această artă milenară, mă pot contacta pe adresa
nenoiu.mihai@gmail.com sau tel. 072 2284 759 (vodafone).