HomeGeorge Chirilă

Născut în 1985, am învățat să joc go de la tatăl meu la vârsta de 11 ani. În primăvara lui 2010 am descoperit clubul Saijo, unde am reînceput să joc go. Am avut ca îndrumători, la început, pe Dan Vâtcă (4dan), apoi pe Codin Cociobă (1kyu), iar în ultima vreme pe sensei Cătălin Țăranu (5P).

De când am reînceput să joc, am participat la toate competițiile importante, avansând într-un an de zile de la 10kyu la 2kyu. În august 2011 am participat la Congresul European de Go de la Bordeaux, unde am avut prilejul de a lua lecții de la jucători profesioniști din Japonia, Coreea și China.

Maeștrii mei favoriți sînt: Go Seigen, Cătălin Țăranu, Cho Chikun și Shusaku. Cu ajutorul lor am descoperit frumusețea și complexitatea acestei arte care m-a îmbogățit sufletește și mi-a schimbat viața. Îmi doresc, la rândul meu, să transmit mai departe și altora plăcerea de a o practica.

The Korean Style