HomeIulian Dragomir

 

Născut în 1956, Bucureşti. Am învăţat să joc go de unul singur, în ultimul an de studenţie, şi abia după 25 de ani, în 2005, am ajuns la clubul Saijo, unde Radu Baciu mi-a fost îndrumător atât în ceea ce priveşte modul corect de a gândi în go, cât şi primele noţiuni de arbitraj, atitudinea corectă în promovarea goului şi toate celelalte probleme de organizare.

Înainte de a începe să predau go, am asistat la orele de iniţiere a începătorilor conduse de sensei (profesor) Cătălin Ţăranu în cadrul Asociaţiei Saijo. Apoi, mergând la Congresele Europene de Go de la Frascati (Italia, 2006), Villach (Austria, 2007) şi Leksand (Suedia, 2008), de fiecare dată am urmărit toate lecţiile ţinute de sensei Saijo Masataka, preocupat fiind de modul în care preda primele noţiuni de go începătorilor de orice nivel, domnia sa fiind renumit în toată Europa şi în lume pentru talentul şi dăruirea, cu totul deosebite, în predarea goului. În 2005 și 2006 am vizitat Vatra Dornei special pentru a cunoaște şcoala de go condusă de domnul profesor Cristian Cobeli, cel care a propulsat cele patru mari talente ale goului românesc şi de la care am avut de asemenea multe de învăţat în ceea ce priveşte predarea goului. În final, am deprins principiile didactice de predare sistematizată a goului de la antrenorul federal Ion Florescu, un jucător de go cu o impresionant de bogată experienţă de profil.
La fiecare şedinţă de predare sînt foarte atent la rezultatele metodei folosite, concluziile urmînd a fi aplicate la lecţia următoare. În felul acesta, mi-am îmbunătăţit continuu metoda de predare, ajungînd în momentul de faţă la o metodă nouă, foarte rapidă şi eficientă, înseşi principiile de bază fiind fundamental diferite faţă de începuturile din octombrie 2005.

- am predat primele noţiuni de go în 14 şcoli generale, începând cu clasele I, însumând peste 1400 de copii, la cca 150 de tineri din 3 licee şi peste 200 de studenţi;
- am condus cercuri de go în Liceul George Coşbuc (1 an), Magazinele Diverta (2 ani), Şcoala Generală 176 (2 ani) şi în Şcoala Europeană Bucureşti (2 ani);
- am condus 7 sesiuni de pregătire intensivă ale Cupei Ascig (2007-2013), un important concurs studenţesc de promovare. De fiecare dată, după un set de doar 10 lecţii, participanţii ating (şi unii dintre ei chiar depăşesc) nivelul de 20kyu, jucând pe tabla standard de 19x19.
- ca o anexă absolut necesară activităţii de predare, am confecţionat câteva sute de perechi de boluri (cutia în care se ţin piesele de go), mai multe sute de gobanuri (table de joc), fie din lemn (mai puţine), fie din piele artificială (majoritatea), am produs seturi de piese din plastic şi am făcut primele importuri masive de piese din sticlă din Coreea.
- am scris două broşură despre go şi mai multe articole în presă, având goul ca subiect.

The Korean Style