Cancer mamar cu ganglioni


Tehnica ganglionului - santinelă în cancerul mamar

Afecţiunea ocupă locul întâi ca frecvenţă în rândul femeilor, cu aproape 2,1 milioane de îmbolnăviri înregistrate la nivel mondial. Aţi v Depistat din vreme — adică în stadiile 1 şi 2 — cancerul mamar poate fi tratat cu succes.

Pentru aceasta însă, femeile trebuie să meargă regulat la medic pentru controale, analize, ecografii şi mamografii.

human papillomavirus quadrivalent gardasil

Mamografiiile sunt indicate femeilor trecute de 50 de ani, dar şi mai devreme în cazul celor care au rude de gradul I cu cancer mamar sau purtătoare de mutaţii ale genelor BRCA 1 şi 2.

Diagnosticul de cancer trebuie pus de o cancer mamar cu ganglioni medicală multidisiplinară, compusă din imagist, oncolog, chirurg, radioterapeut şi specialist în chirurgie reconstructivă.

Cancerul la san – ce investigatii sunt necesare pentru stadializarea bolii

Acum, aplic alte protocoale decât cele din timpul rezidenţiatului: în chirurgia la rece, când nu avem pacienţi în urgenţă şi avem timp să-i examinăm, aşa cum se întâmplă, în cazul cancerului mamar, atunci cresc şansele ca pacienţii să scape de această afecţiune. Eu colaborez cu un medic radiolog expert în imagistică care face ecografie mamară, mamografie, CT şi RMN. Acest medic urmăreşte ecografic aceste leziuni. Iar diagnosticul de precizie se pune în urma biopsiei tumorii şi a examenului histopatologic.

da li se hpv virus prenosi poljupcem

În funcţie de acesta, echipa de medici decide tipul de terapie. Există situaţii când se recomandă mai întâi chimioterapia.

Stadiile cancerului mamar

Am cazuri în care oncologul a recomandat imagistului să plaseze un harpon intratumoral, iar sub tratament chimioterapic, aceste tumori s-au micşorat până la dispariţie. Aceste situaţii sunt valabile pentru stadiile incipiente pentru că stadiile 3 şi 4 au indicaţie oncologică din start, de chimioterapie sau radioterapie.

cancer gastric definition

S-a constatat că mai bine se începe cu chimioradioterapie şi apoi se continuă cu operaţia, când tumora se reduce decât să se facă mastectomie la început, cu intrare în axilă. Ganglionul-santinelă, primul invadat de cancer Un aspect important în tratamentul cancerului mamar îl reprezintă şi abordarea ganglionului santinelă. Acesta este primul invadat de celulele din tumoră, însă boala poate cuprinde mai mulţi ganglioni.

abdominal cancer prognosis

Pentru a evalua corect situaţia, în timpul intervenţiei, chirurgi scot unul sau doi ganglioni. În funcţie de rezultatul analizei histopatologice a ganglionilor, echipa de medici decide dacă reintervine pentru a scoate mai mulţi ganglioni din axilă.

Intervenţia e de evitat dacă ganglionii nu sunt afectaţi. Sunt multe riscuri legate de intervenţiile în axilă unde sunt vena şi artera axilară, mulţi nervi şi multe cancer mamar cu ganglioni nervoase. Mastectomie bilaterală, doar în cazul existenţei mutaţiilor genetice În opinia medicului, mastectomia bilaterală se recomandă doar atunci când pacientele cu leziuni mamare au mutaţiile BRCA 1 sau 2.

Există însă şi situaţii când leziunile benign pot deveni maligne.

Share on Facebook Share on Twitter Share on Linkedin Share on Pinterest Cancerul de san este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat in randul femeilor din lumea intreaga. Anual sunt depistate aproximativ 1,7 milioane de cazuri noi de cancer mamar, conform statisticilor oferite de World Cancer Research Fund International. Cancerul de san reprezinta cresterea necontrolata a celulelor din san si apare atat la barbati, cat si femei, dar este mult mai frecvent la femei.

Să luăm exemplul fibroadenoamelor. Acestea sunt tumori benigne care apar la femeile cu vârsta până în 30 de ani.

Simptome, Diagnostic - Cancer la San

Dacă însă după 30 de ani, aceste formaţiuni benigne persistă, cresc în dimensiune, devin suspecte din punct de vedere al scorului BIRADS care evaluează riscul de cancer, ajung la BIRADS 3 4 şi 5 sunt leziuni neoplazice se scot. Restul, se monitorizează regulat la medic. Giardiază și sarcină şi un tip de fibroadenom mai diferit, aşa-numita tumoră phyillodes, care trebuie scoasă cu margine de siguranţă pentru că poate invada tot sânul.

Şi chiar dacă o scoatem cu marjă de siguranţă, există riscul să recidiveze.

cum să elimini paraziții din organism

Pacientele cu cancer la vârstă fertilă, care-şi doresc copii, trebuie să consulte un medic specialist în fertilitate înainte de terapia oncologică. În acest moment, medicina reproductivă oferă soluţii de congelare a ovulelor şi a embrionilor care, apoi, după încheierea cancer mamar cu ganglioni oncologice, pot duce la obţinerea unei sarcini. Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: citeste totul despre:.

paraziți scapă de o clismă