Trofeul „BIRO TECHNOLOGIES””– amintiri de demult... –

  Home

 

 

Povestea e... cam așa:

Prin... 1993, parcă, lucram la o firmă mică numit㠄Biro Technologies”, care se ocupa cu IT și birotică și care (aici trebuie să amendez istoria lui Radu), n-a dat faliment, există și azi, însă tot mică.

Eram, pe vremea aceea, foarte entuziast cu GO-ul și foarte activ încă, astfel încât l-am bătut pe șeful meu la cap să sponsorizăm un turneu de GO. El era interesat de publicitate (măcar că GO-ul... cam greu îți aduce vizibilitate), bugetul era rezonabil și, dacă nu ma înșel, oricum i se scădea de la impozit. Așa că, în loc să arunce bani în buzunarul statului, a zis că face și el o faptă bună și face pe plac nebunului...

M-am sfătuit cu Radu și cu Bogzi, ne-am folosit diversele cunoștințe (de ex. am fost la Coca Cola la fabrică, că erau clienții noștri și, evident, nu ne-au dat nici un ban, însă ne-au dat niște materiale publicitare și... două navete de Coca Cola). Pe vremea aia era foarte rar ca organizatorul turneului să dea ceva (ca tratație). La turneu veneai ca să joci, nu ca să iei pixuri și calendare... Așa că asta cu ”tratația” a fost un mare succes. Ideea mea era: hai să acoperim zonele...”nejucate” suficient. Și mi s-a părut mie că ele sunt topul (în afara de S&T nu prea aveau turnee doar pentru ei) și granița asta sensibilă între KYU și DAN (la care, la ora amintirilor, recunosc că mă aflam și eu și nu eram deloc dezinteresat de rang, nu atât pentru prestigiu, fiindcă eu cred că omul dă prestigiu rangului, nu rangul omului - și exemplele sunt arhi-vizibile și în ziua de azi - ci pentru a juca și eu cu jucători puternici și a juca / a putea savura partide de nivel cât mai înalt.
Și... s-au făcut 4 ediții.

Acum, la ora amintirilor, cum ziceam, mă amuză câtă vâlvă se face cu organizarea unor turnee doar puțin mai mari numeric decât era Trofeul (că așa îi zicea) Biro Technologies, cu cele dou㠓Criterii” ale sale: Criteriul Master și Criteriul SHODAN. Aceste 4 ediții le-am organizat aproape singur, cu ceva ajutor de la Radu și Bogzi în fazele finale (maxim în ziua precedentă începerii). În rest, eu sunam, eu trimiteam invitații, eu închiriam sala, eu găseam șofer să aducă ceasuri și table (și, evident, am cărat și eu: și navete și table șamd de mi-am lungit mâinile). Se poate și așa. Sau se putea...

În rest... oamenii păreau mulțumiți, se acordau premii în bani tuturor (adică exista un premiu - OK, modic – pentru FIECARE partidă câștigată), ceea ce consider acum o greșeală, totuși, dar vroiam ff. mult ca toți să fie mulțumiți. Iar luptele pe tablă sigur erau de nivel mult mai coborât ca acum (d.p.d.v. tehnic), însă erau cât se poate de... dârze.

Câștigarea Criteriului SHODAN era un aspect foarte dorit, pentru că te propulsa direct din lumea jucătorilor de KYU în cea, pe vreme aceea, mult râvnită și respectată, a jucătorilor de DAN. Drept care, cum ziceam, dădea naștere la niște bătălii de toată frumusețea.
Iar în final, cu cei care mă mai ajutau la cărat mergeam și din banii rămași dădeam o pizza și o bere la băieți (pomenește Cora de asta pe undeva). Și ne simțeam bine și... err... „ cu sentimentul datoriei împlinite”.

Foarte pe scurt asta e istoria acestui turneu așa cum mi-o amintesc eu... Dacă mai găsesc ceva material pe vreundeva, promit că-l pun la dispoziție să faceți cu el ce vă e necesar. Însă e foarte de demult... parcă într-o altă viață.

Vă urez succes în acest demers (care mi se pare o idee bună în sine, nu că a fost a mea) și închei cu fraza pe care o spuneam întotdeauna la încheierea ședinței tehnice de deschidere a Trofeului: “

Fie ca cel mai bun să câștige”!

MihaiL