homeTrofeul „Shodan” (Foto) 2012
7-9 octombrie, Bucureşti

S-a încheiat Competiţia „Trofeul Shodan”. Cîştigătorul titlului de Shodan (2011) este Florentin Beznea, de la clubul „Atari” din Brăila. Acest eveniment reia o tradiţie mai veche, iniţiată (în ultimul deceniu al secolului trecut) de un inimos jucător, organizator de evenimente şi profesor de go, Mihai Liţă, el fiind acum şi arbitrul principal al actualei ediţii, care, în această ordine de idei, este cea de-a cincea. Ne-a onorat cu participarea sa un alt vechi jucător, Bogdan Sburlea, revenit după 20 de ani în faţa gobanului. El a fost, de altfel, şi principalul şalanger.

 

Şanse mari de a cîştiga titlul ar fi avut Cristian Zamfirache, el reuşind, în ultima rundă, să obţină victoria în faţa ocupantului primului loc, dar care, din motive personale serioase, nu a putut participa la runda a cincea. Un alt participant care ne-a oferit o surpriză plăcută a fost Dan Amira (4kyu), care a pierdut doar la o jumătate de punct în faţa Shodanului. În ultima rundă, după o luptă extrem de strînsă, Bogdan Sburlea nu reuşeşte să cîştige în faţa lui Tiberiu Barbu, ceea ce i-ar fi oferit şansa de a lupta pentru titlul de Shodan, faţă în faţă cu Florentin Beznea, într-un meci de baraj.
La finalul evenimentului, Mihai Liţă a disputat o partidă demonstrativă în compania Shodanului.

Clasament final:

loc

Nume


Rang

Club

Pcte

SOS

SOSOS

R1

R2

R3

R4

R5

R6

1

Florentin

Beznea

1K

Brai

5

20

109

13+/b0

10+/w0

8+/w0

3+/w0

2+/w0

5-/b0

2

Dan

Amira

4K

Bucu

4

22

115

9+/b0

4+/b0

3-/b0

8+/b0

1-/b0

7+/w0

3

Bogdan

Sburlea

1K

Bucu

4

20

109

16+/w0

7+/w0

2+/w0

1-/b0

9+/w0

4-/b0

4

Tiberiu

Barbu

2K

Bucu

4

16

107

14+/b0

2-/w0

15+/w0

5-/b0

12+/w0

3+/w0

5

Cristian

Zamfirache

1K

Bucu

4

15

87

7-/b0

16+/w0

12+/w0

4+/w0

0=

1+/w0

6

Mihai

Ciocoiu

2K

Bucu

4

14

103

12-/b0

11-/w0

13+/w0

14+/w0

10+/w0

9+/b0

7

Catalin

Dorus

3K

Bucu

3

21

110

5+/w0

3-/b0

9-/b0

11+/w0

8+/b0

2-/b0

8

George

Chirila

2K

Bucu

3

19

112

11+/w0

12+/w0

1-/b0

2-/w0

7-/w0

13+/w0

9

Codin

Cocioaba

2K

Bucu

3

19

112

2-/w0

14+/w0

7+/w0

10+/w0

3-/b0

6-/w0

10

Silvestru

State

2K

LocB

3

18

101

15+/w0

1-/b0

11+/w0

9-/b0

6-/b0

12+/w0

11

Rares

Ghioc

4K

Bucu

3

15

103

8-/b0

6+/b0

10-/b0

7-/b0

15+/w0

14+/b0

12

Larisa

Popescu

3K

Bucu

2

19

96

6+/w0

8-/b0

5-/b0

15+/w0

4-/b0

10-/b0

13

Iulian

Lungu

2K

Galt

2

15

95

1-/w0

15-/w0

6-/b0

16+/w0

14+/w0

8-/b0

14

Alexandru

Filippi

4K

Bucu

1

17

90

4-/w0

9-/b0

16+/b0

6-/b0

13-/b0

11-/w0

15

Andi

Bogaciev

4K

Bucu

1

14

83

10-/b0

13+/b0

4-/b0

12-/b0

11-/b0

0=

16

Cristian

Neanu

3K

Tims

1

11

67

3-/b0

5-/b0

14-/w0

13-/b0

0=

0=

 

Rezultatele rundei a patra:

 
  1.  Florentin Beznea 1kyu  Bogdan Sburlea 1kyu  1-0
  2.  Cristian Zamfirache 1kyu  Tiberiu Barbu 2kyu  1-0
  3.  Codin Cocioabă 2kyu  Silvestru State 2kyu  1-0
  4.  George Chirilă 2kyu  Dan Amira 4kyu  0-1
  5.  Mihai Ciocoiu 1kyu  Alexandru Filippi 4kyu  1-0
  6.  Cătălin Doruş 2kyu  Rareş Ghioc 4kyu  1-0
  7.   Larisa Popescu 3kyu Iulian Bogaciev 4kyu  1-0
  8.  Iulian Lungu 2kyu  Cristian Neanu 3kyu  1-0

 

Rezultatele rundei a treia:

 
  1.  Florentin Beznea 1kyu  George Chirilă 2kyu  1-0
  2.  Bogdan Sburlea 1kyu  Dan Amira 4kyu  1-0
  3.  Cristian Zamfirache 1kyu  Larisa Popescu 3kyu  1-0
  4.  Tiberiu Barbu 2kyu  Iulian Bogaciev 4kyu  1-0
  5.  Codin Cocioabă 2kyu  Cătălin Doruş 2kyu  1-0
  6.  Silvestru State 2kyu  Rareş Ghioc 4kyu  1-0
  7.  Mihai Ciocoiu 1kyu  Iulian Lungu 2kyu  1-0
  8.  Cristian Neanu 3kyu  Alexandru Filippi 4kyu  0-1


Rezultatele rundei a doua:

 
  1.  Florentin Beznea 1kyu  Silvestru State 2kyu  1-0
  2.  Bogdan Sburlea 1kyu  Cătălin Doruş 2kyu  1-0
  3.  George Chirilă 2kyu  Larisa Popescu 3kyu  1-0
  4.  Tiberiu Barbu 2kyu  Dan Amira 4kyu  0-1
  5.  Cristian Zamfirache 1kyu  Cristian Neanu 3kyu  1-0
  6.  Mihai Ciocoiu 1kyu  Rareş Ghioc 4kyu  0-1
  7.  Codin Cocioabă 2kyu  Alexandru Filippi 4kyu  1-0
  8.  Iulian Lungu 2kyu  Iulian Bogaciev 4kyu  0-1

 

Rezultatele primei runde:


  1.  Florentin Beznea 1kyu  Iulian Lungu 2kyu  1-0
  2.  Cristian Zamfirache 1kyu  Cătălin Doruş 2kyu  0-1
  3.  Bogdan Sburlea 1kyu  Cristian Neanu 3kyu  1-0
  4.  Mihai Ciocoiu 1kyu  Larisa Popescu 3kyu  0-1
  5.  Codin Cocioabă 2kyu  Dan Amira 4kyu  0-1
  6.  George Chirilă 2kyu  Rareş Ghioc 4kyu  1-0
  7.  Tiberiu Barbu 2kyu  Alexandru Filippi 4kyu  1-0
  8.  Silvestru State 2kyu  Iulian Bogaciev 4kyu  1-0

Câştigătorul concursului va primi diplomă şi rating de 1 Dan.

 

 
Istoric

REGULAMENT

6 runde în sistem elveţian.
Timp de gândire: 75 de minute
byo-yomi: 10 pietre/5 minute (sau 45 sec/mutare).
Komi: 6,5 puncte

În caz de egalitate pe primul loc, se vor disputa meciuri de baraj.

 
   

Prin... 1993, parcă, lucram la o firmă mică numită „Biro Technologies”, care se ocupa cu IT şi... (citeşte mai departe)

Program

Vineri 7 octombrie:


15:00-16:00 - înscriere
16:30 - Runda I

Sâmbătă 8 octombrie:
  9:00 - Runda II
12:30 - pauza de masă
13:30 - Runda III
17:00 - Runda IV

Duminică 9 octombrie:
  9:00 - Runda V
12:30 - pauza de masă
13:30 - Runda VI
17:00 - Runda VII

Locul de desfăşurare:

Concursul are loc la sediul clubului Radu Baciu,
aleea Blăjel 9B, ap. 3 (interfon 03)
Mijloace de transport:
Metrou: staţia Mihai Bravu
Autobuze: 123, 135, 181; Tramvaie: 19, 34
(până la Staţia Vitan)
Contact: Iulian Dragomir tel. 0722240192