HomeAtelier de go la British Council, 22 iunie 2012
- Noaptea albă a Institutelor de Cultură -

British Council ne-a făcut onoarea de a ne invita să participăm, din partea Federației Române de Go, la o amplă acțiune nocturnă: „Noaptea albă a institutelor culturale”, ajunsă la cea de-a șasea ediție. În cadrul acestui proiect a fost programat, vineri 22 iunie 2012, timp de mai bine de 16 ore, un vast desfășurător de evenimente. Provocarea goului a fost lansată sub sigla „Olimpiada de boardgames”.

La această acțiune au participat, ca animatori, Andrei Stan, Setin Măgănean, Radu Petri, Florentin Preda, Dorin Muraru (studenți de la Cupa Ascig), Cristian Bojinovici, Ileana Ghica.

Vizitatorii atelierului de go au fost de toate vîrstele. Ei au primit primele instrucțiuni de joc, au jucat primele lor partide, au participat la demonstrații, au urmărit jocuri în desfășurare, au primit cartea „Inițiere în Go” de Gheorghe Păun, flyere, materiale publicitare. Ne-au pus întrebări, am schimbat cărți de vizită, ne-au fotografiat (poza alăturată este făcută de un vizitator, Raluca Bulea). Îi așteptăm la Club!

 
De la Ateliere